Arhiva etichetelor: viituri

Pod aprilie 2000

MANIFEST PENTRU SANATATEA INSULEI (II)

UN PIC DE ISTORIE

Un secol si mai bine a durat pana cand natura a cladit, graunte cu graunte, din nisip si pietris aceasta formatiune pe care o cunoastem azi sub denumirea de “Insula Mures” sau Insula a III-a, si, din acest punct de vedere se poate afirma ca este cea mai noua achizitie geologica si funciara a Aradului.
Daca la inceput limba de pamant era vizitata doar de pescari si barcagii care faceau escale in drum spre sau de la Lipova, cu timpul Insula a inceput sa devina interesanta si pentru crescatorii de animale care isi pasunau animalele atunci cand apele Muresului scadeau si permiteau accesul prin vaduri la vegetatia bogata care se gasea aici.
Nu a trebui sa treaca mult timp si oamenii au descoperit si un alt potential al Insulei: acela de a oferi destindere si liniste, de a regenera nervii obositi, de a oferi racoare in arsita verii, atunci cand betoanele supraincalzite ale orasului faceau din viata citadina un infern greu de suportat.
De aici si pana la aparitia primelor constructii nu a durat mult. Chiar daca era vorba de cabane din lemn (majoritatea pe piloni) sau constructii vremelnice, ele si-au dovedit utilitatea intr-atat incat multi dintre “pionnierii” insulari au decis sa-si faca aici locuinte definitive. In vremurile de glorie pe Insula functiona si un restaurant. De lux, nu de fitze, pentru ca aceasta din urma categorie este o achizitie relativ recenta, care i-ar provoca migrene dlui Michelin (cel cu stelele, nu cel cu anvelopele, pour les connaisseurs!). Dar cum scriam in postarea anterioara, timpurile se schimba…
Asa se face ca acum imaginea Insulei este foarte eterogena: de la cabanute simple, la case sanatoase, cu anexe si dependinte si pana la vile de lux, toate integrate intr-o natura care si-a pastrat salbaticia in cea mai mare parte, ajutata, e drept, si de nepasarea oamenilor. Si, in acest context si intr-o alta insiruire, de la domenii napadite de buruieni si liane, la vile cu gazon englezesc.

CU ROABA SI GALEATA PESTE PODUL SUSPENDAT

In conditii normale efortul oamenilor de a edifica un mic orasel nu pare iesit din comun, cunoscuta fiind pasiunea cu care acestia modifica Natura dupa bunul lor plac. In cazul Insulei insa, lucrurile stau cu totul altfel. Prin insasi conformatia ei, Insula nu este accesibila decat rareori si doar in ultimii ani de pe uscat. Calea principala de acces ramane o punte construita pe niste pontoane si care poate da frisoane oricarui om sanatos la cap: o constructie labila, miscatoare, ancorata pare ca niciodata suficient de sigur de maluri, care pluteste peste niste ape despre care nu se stie ce ascund.
Indiferent ce ai dori sa construiesti pe insula, locuinta vremelnica sau vila de lux, toate materialele si toate utilajele trebuie transportate manual, cu roaba, spatele si galeata, peste acest podet.
Singurul element de care au nevoie constructorii si care prisoseste pe Insula este apa. Si tot apa este elementul care poate narui intr-o noapte, tot ce a fost construit cu truda si cheltuiala ani si ani de zile.
Insularii isi amintesc cu groaza de viiturile anilor trecuti, care au lasat urme grele pe fata Insulei si cand legatura cu lumea a fost rupta. Zile si nopti nedormite, clipe de cosmar petrecute pe malul apei, cu ochii la betele infipte in namol si care aratau cresterea sau retragerea apelor, iminenta evacuarii de catre trupele ISU, dezastrul ramas dupa retragerea apelor.
Apele mari sau gheturile antrenate de Mures au slabit, an de an, structura podului, cu toate eforturile intreprinse de insulari pentru intretinere a acestuia. Poate doar cu titlu informativ (desi intentia este cu totul alta!) merita semnalat ca toate lucrarile pentru mentinerea in stare de folosinta a podului au fost suportate doar de insulari, desi, pe parcursul anilor, presa a semnalat ca acestia platesc taxe si redevente catre autoritatile locale, dar sunt lasati singuri atunci cand e vorba de utilitatile minime la care ar fi indreptatiti!

O SCHIMBARE ESTE NECESARA

Se stie ca orice comunitate umana, mai devreme sau mai tarziu, va realiza ca are nevoie de organizare. Lucrurile nu au stat altfel nici cu Insula. Atunci cand numarul insularilor si al proprietatilor detinute de acestia a atins o masa critica, s-a luat decizia constituirii unei Asociatii, care are ca data de nastere legala ziua de 19 martie a anului 1996.
Cei douazeci si unu de membri fondatori au decis ca au nevoie de acest organism pentru a-si afirma si apara drepturile. Si unul dintre aceste drepturi este cel la o existenta decenta. Un drept care desi nu a fost contestat niciodata, nici nu a fost bagat in seama, pe principiul ca “nimeni nu i-a obligat sa se mute acolo iar daca totusi, au facut-o, nu au decat sa se descurce”.
O pozitie cel putin ciudata in conditiile in care, in materie de taxe si redevente, insularilor nu li se face nicio concesie notabila.
Poate din acest motiv elanul care i-a insufletit pe fondatori in 1996 a inceput sa se diminueze an de an. Oamenii au obosit sa lupte cu morile de vant si lipsa de interes a autoritatilor, cu birocratia si interesele partinice, pana acolo ca s-a ajuns ca pana nu demult Asociatia sa fie o forma fara fond, adica un organism care exista doar scriptic, in registrele Judecatoriei Arad si care nu mai reprezenta interesele nimanui.
Iar in asemenea conditii si pentru ca viata merge inainte, o schimbare era necesara!

E.C. ©2014

Sursa fotografiei: http://www.virtualarad.net/news/